Chiar și azi, ne aducem aminte cu drag de jocurile care ne-au ocupat majoritatea după-amiezilor libere și weekend-urilor alături de familie în timpul copilăriei, jocuri de care, acum, de abia așteptăm să ne bucurăm din nou, în compania prietenilor și a celor dragi. Și, bineînțeles, printre cele mai populare jocuri din lume se numără jocuri de inteligență precum jocul de șah, Scrabble sau Monopoly, în general, jocuri cu care am crescut și care ne-au ajutat să ne îmbunătățim abilitățile cognitive și nu numai.
De ce sunt aceste jocuri de inteligență atât de importante în formarea noastră? Cu toții ne-am dat seama, probabil, la un moment, că învățarea prin distracție reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de a ne dezvolta din punct de vedere intelectual. Pe lângă distracție și cumularea de resurse, jocurile reușesc să ne apropie de cei din jur, contribuie la formarea conexiunilor emoționale și sociale atât de importante pentru orice individ, într-un cadru neoficial, liber, în care gândurile și ideile urmează o traiectorie firească, naturală.
Aceste jocuri de inteligență ne ajută, de fapt, să aplicăm cunoștințele pe care le-am acumulat până în acel moment în diferite contexte, să ne dezvoltăm gândirea strategică, să facem corelații mai rapide între diverse idei, să ne îmbunătățim capacitatea de reacție și puterea de decizie, să fim mai creativi și mai curajoși. Nu este de mirare că orice copil ar trebui să interacționeze cât mai des cu acest tip de jocuri de inteligență, mai ales dacă luăm în calcul faptul că beneficiile jocurilor se vor remarca atât în plan educațional, cât și în plan interpersonal.
Sper ca fiecare dintre noi să aibă ocazia cât mai des să se dueleze cu un adversar competent într-un joc de șah, să își adune prietenii pentru o tură de Monopoly sau să folosească cuvinte de care uitase într-un joc de Monopoly!
More Stories
Sfaturi pentru selectarea periuței de dinți potrivite pentru copilul dumneavoastră
Cateva sfaturi pentru alegerea corecta a incaltamintei pentru copii si a ingrijrii picioarelor acestora
Care sunt oare cele mai potrivite haine pentru copii?