13 ianuarie 2018

Stiri de ultima ora.

Din toate colturile Romaniei.

City break la Praga pe bani putini!

Un city break la Praga e echivalentul unei aventuri alchimice într-un oraș medieval neprețuit din care nu ai cum să nu te întorci fascinat, fie că ajungi în Praga iarna, când orașul e invadat de Piețe de Crăciun, primăvara, când parcurile înverzesc, sau vara, când în Praga se organizează numeroase concerte în aer liber.

Totodată, capitala Cehiei e cunoscută și ca orașul celor o mie de turnuri, fiindcă Praga e o bijuterie rară și unul dintre cele mai spectaculoase orașe din centrul Europei din punct de vedere arhitectural. În Praga, riști să depășești limitele obișnuite de uimire și încântare datorită arhitecturii inedite, turnurilor și podurilor de piatră, dar și statuilor împrăștiate în piețele și pe străzile din Centrul istoric al orașului. Astfel, nu e greu de înțeles de ce Praga e una dintre cele mai populare destinații city break din Europa. Și ca și cum toate aceste avantaje nu ar fi îndeajuns, e bine să știi că Praga e și una dintre cele mai accesibile destinații city break din centrul Europei.

Zborurile spre Praga și transportul în comun

Vei găsi zboruri directe spre Praga, deocamdată, doar cu plecare din București, un aspect mai puțin favorabil turiștilor care ar prefera să zboare din orașele din provincie. Dacă te uiți după bilete de avion spre Praga pentru lunile următoare, cele mai bune oferte le vei găsi pentru zboruri cu plecare din București. Dacă nu vrei să pierzi foarte mult timp pe drum sau să iei trenul până în capitală, poți să îți cumperi, din timp, un bilet de avion dus-întors intern care leagă cele mai importante orașe din provincie de București. Companiile aeriene low-cost au introdus foarte multe zboruri interne low-cost, așa că poți să faci escala la București, urmând ca de acolo să zbori mai departe spre Praga.

Odată ajuns pe aeroportul Vaclav Havel, trebuie să verifici orarul pentru autobuze și metrou, mijloace de transport în comun cu ajutorul cărora poți ajunge ușor și ieftin în centrul orașului. Aeroportul e situat doar la 15 km de centrul orașului, așa că nu o să faci mai mult de 30 de minute cu autobuzul, și în jur de 25 minute cu metroul. Mijloacele de transport în comun circulă începând cu ora 5:00 și până la miezul nopții. Așa că dacă nu vrei să petreci câteva ore în aeroport încearcă să aterizezi pe aeroportul din Praga înainte de ora 23:00.

Autobuzele spre centrul orașului pleacă de la terminalele 1 și 2 ale aeroportului, la intervale de aproximativ 30 de minute. Un drum dus te costă în jur de 1.25 euro cu Airport Express Bus, autobuzul care te duce până la gara centrală din Praga. Cu același bilet poți lua și un metrou spre centrul istoric al orașului, linia A. Dacă vrei să ajungi în alte cartiere va trebui să te uiți după linia de metrou B.

Dacă îți cumperi bilete de avion spre Praga în timpul verii ori chiar la începutul primăverii, poți să îți treci pe listă o plimbare în Parcul Letna. Tot din Parcul Letna ai parte de cele mai frumoase vederi panoramice deasupra orașului și a podurilor care unesc malurile Vlatvei. În perioada verii, orice plimbare în aer liber poate fi însoțită de concerte de muzică în aer liber, festivaluri de teatru, expoziții și spectacole de improvizație. În felul acesta rezolvi pe gratis doza de cultură și artă pe care vrei să o consumi în fiecare vacanță city break.

La fel de bine, ai putea opta pentru o croazieră pe Vltava cu doar 11 euro, bucurându-te de un traseu turistic în timp ce poți admira cele mai frumoase obiective turistice, printre acestea Castelul din Praga, unul dintre simbolurile orașului, care datează încă din vremurile când orașul era condus de familiile regale.

Top atracții pe care le poți vedea gratis în Praga

Din punct de vedere arhitectural, puține orașe din Europa rivalizează cu Praga, nu doar când vine vorba de arhitectura medievală, ci și de stilurile baroc și Art Nouveau, care caracterizează arhitectura inedită a orașului de pe malul Vltavei. Poți să îți începi turul orașului din Piața Primăriei vechi, care marchează centrul vechi al orașului și din mijlocul căreia poți admira Ceasul astronomic al Primăriei și Biserica Sfântul Nicolae. Ceasul astronomic are peste 600 de ani vechime și încă mai funcționează. În apropierea gării centrale din Praga, poți să te oprești în fața Porții de pulbere, un tur gotic impresionant a cărui temelie datează din secolul 15.

În perioada sărbătorilor de iarnă, dar și în sezonul estival trebuie să îți faci drum în Piața Wenceslas, unde se desfășoară, an de an, unul dintre cele mai importante Târguri de Crăciun din Praga. În spatele monumentului Wenceslas poți admira Casa Operei din Praga și poți vizita Muzeul Național, care se află la 5 minute distanță.

Și pentru că Praga e un veritabil muzeu arhitectural în aer liber, ai putea vizita gratuit Casa dansantă din Praga, situată în apropierea râului Vltava, o clădire din sticlă care îți lasă impresia că e încorsetată. Arhitectura inedită imită dansul unui bărbat și al unei femei. Rămâne să te convingi pe cont propriu dacă proiectul arhitectului Frank O. Gehry e diferit de orice altceva ai văzut până acum și dacă pare, într-adevăr, desprins dintr-un lume futuristă.

Dacă ajungi într-un city break la Praga vara, unul dintre cele mai frumoase locuri pe care poți să le vizitezi e Insula Kampa, aflată în apropierea Podului Carol, o oază de liniște în mijlocul orașului unde ai impresia că te afli într-o zonă rurală extrem de pitorească. Un alt loc pe care nu trebuie să-l ratezi dacă zbori spre Praga e Cimitirul evreiesc, popularizat de Umberto Eco prin romanul Cimitirul din Praga. Cimitirul e unul dintre cele mai populare obiective turistice din capitala Cehiei, și unul dintre cele mai vechi cimitire evreiești din Europa, primele morminte fiind datate la începutul secolului 10. Cu totul inedite sunt straturile suprapuse de morminte din cimitir, în anumite locuri specialiștii au descoperit că sunt și zece straturi de morminte din perioade diferite.

ZIZKOV
ZIZKOV

Restaurante și baruri ieftine în Zizkov și Vinohrady

vinohrady
VINOHRADY

Se spune că berea e mai ieftină în Praga decât apa. Și e adevărat. Berea la draft te ajunge puțin peste un euro, dacă nu mergi în unul dintre pub-urile din Centrul istoric al orașului unde prețurile sunt ceva mai piperate. Berea pragheză și cehească sunt servite în toate pub-urile din oraș, printre cele mai cunoscute brand-uri de bere o să recunoști Pilsner Urquell și Staropramen, dar poți descoperi și încerca și mărcile de bere mai puțin cunoscute în România, cum ar fi Kozel sau Czechvar. La fel de populare în rândul localnicilor sunt și micro-berăriile din Praga, pivovar.

Iar când vine vorba despre cele mai cunoscute districte pentru pub-uri și taverne, Zizkov e unul dintre cele mai interesante cartiere din Praga, un fost cartier muncitoresc, unde poți să profiți de prețurile studențești din pub-urile de acolo. Poți să îți cauți și cazare mai ales dacă îți plac cartierele boeme locuite, cu precădere, de tineri și artiști, dar și de numeroși expați din întreaga lume. Tavernele nu sunt la o mare distanță una de cealaltă, iar mâncarea e foarte ieftină. Nu vei găsi doar preparate locale, ci și preparate îndrăgite din bucătăria internațională la prețuri accesibile. Te poți opri la o bere sau cocktail în Bukowski, un bar foarte popular în Zizkov sau la Beergeek, care, așa cum spune și numele său, e un pub specializat în bere. Dacă alegi o oferta city break în Praga în perioada verii, în Zizkov sunt numeroase terase și grădini de vară unde se servește bere. La fel de incendiare sunt și cluburile de noapte.

Izkov și Vinohrady sunt două cartiere foarte populare pentru tinerii și expații care călătoresc sau trăiesc în Praga, așa că ar fi cartierele perfecte pentru viață de noapte și prețuri accesibile pentru cazare în Praga, dar și districtele unde poți interacționa ușor cu tineri din întreaga lume.

Dacă nu te interesează viața de noapte și zecile de taverne și puburi, și preferi, în schimb, o atmosferă mai liniștită, ai putea să te uiți după cazare în Praga în cartierul Karlin, la câteva stații distanță de Centrul istoric al orașului. Dacă nu vrei să folosești mijloacele de transport în comun, poți ajunge în centrul orașului și pe jos. Dacă nu găsești cazare convenabilă ca preț în centrul orașului, e bine să te verifici dacă ai o stație de metrou în apropiere. Sunt trei linii de metrou principale în Praga, marcate pe hărți cu verde A, galben B și roșu C.

Dacă vrei să fii cât mai aproape de Centrul istoric din Praga, trebuie să te uiți după hoteluri în Praga în districtul 1 al capitalei. De obicei, prețurile la cazare sunt ceva mai mari în apropierea Centrului istoric, dar nu vei avea nevoie de mijloacele de transport în comun. La fel de mulți turiști își caută cazare în Mala Stana, cunoscut și ca districtul castelului sau micul Paris din capitala Cehiei,  un district liniștit aflat foarte aproape de Podul Carol și Centrul vechi al orașului. Dacă pleci în vacanță alături de familie sau însoțit de copii, e locul perfect pentru voi.

Ai fost într-un city break la Praga până acum? Dacă da, ce ți-a plăcut cel mai mult în orașul de pe malul Vltavei?